În cadrul proiectului „ACTIV pe piața muncii din Regiunile Sud-Vest Oltenia și Sud Muntenia prin măsuri integrate în pachete de servicii pentru ocupare” (cod SMIS 327481), cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, se implementează cursul de inițiere „Responsabil de mediu” – 280 ore.
Programul de formare se adresează persoanelor din grupul țintă aflate în căutarea unui loc de muncă, șomerilor și persoanelor din grupuri vulnerabile, oferindu-le oportunitatea de a dobândi competențe de bază în domeniul protecției mediului, managementului deșeurilor, utilizării eficiente a resurselor și respectării legislației de mediu.
Cursul combină pregătirea teoretică cu activități practice și urmărește dezvoltarea competențelor necesare pentru aplicarea principiilor de dezvoltare durabilă în mediul profesional. La finalul programului, participanții vor obține certificat de absolvire conform OG nr. 129/2000.
Prin această activitate, proiectul contribuie la creșterea nivelului de calificare, dezvoltarea competențelor verzi și îmbunătățirea șanselor de integrare pe piața muncii, în concordanță cu obiectivul ESO4.1 și principiile de dezvoltare durabilă, incluziune socială și egalitate de șanse.
