Începerea activității A.3.1 – Evaluarea și certificarea competențelor profesionale

📅 Perioada de desfășurare: ianuarie 2026 – mai 2027

În cadrul proiectului „ACTIV pe piața muncii din Regiunile Sud-Vest Oltenia și Sud Muntenia prin măsuri integrate în pachete de servicii pentru ocupare” (cod SMIS 327481), cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, a debutat activitatea A.3.1 – Evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale.

Activitatea se adresează unui număr de 22 de persoane din grupul țintă, care dețin competențe profesionale dobândite prin experiență practică, muncă informală sau activități non-formale și care vor beneficia de recunoașterea oficială a acestora, prin certificare conform OG nr. 129/2000.

Procesul de evaluare și certificare este realizat cu sprijinul unui furnizor acreditat și vizează calificări solicitate pe piața muncii, facilitând integrarea rapidă și durabilă a participanților în câmpul muncii.
Prin derularea acestei activități, proiectul contribuie direct la creșterea angajabilității persoanelor din grupuri vulnerabile și la atingerea obiectivului ESO4.1 – Îmbunătățirea accesului pe piața muncii.

Articole similare